Visele nu au instanțe de judecată
păcatul lor se prescrie
când umbrele nopții se-mbată
cu iluzia primei dimineți
ce le-mbie.
Visele nu primesc sentințe de plată
toți martorii păcatelor din vise
au dreptul oniric la tăgadă,
iertând coșmaruri surprinse
trădând mișelește
secrete promise.
Visele nu pot depune mărturie
ele sunt Anonimul din tine.