Când aveam 5-6 ani am ,,fugit” prima oară de acasă, m-am rătăcit , tot pentru prima oară, în pădure. Atunci am avut pentru întâia oară măsura imensității:a lumii și a Universului, dar mai ales am simțit ritmul timpului intrând în fibrilații.Cu cât am crescut și lumea și Universul s-au redus. Cu cât mi-am explicat mai multe cu atât s-au redus lumile.
Ca eu să cresc ceva a trebuit să se reducă, totul conform unui echilibru ciudat.
Acum spre bătrânețe îmi imaginez iar totul imens și fascinant.
Mă întorc să fiu copil...și pentru prima oară îmi dau seama ce norocoasă sunt să pot fii încă o dată rătăcită dincolo de limitele minții de om crescut ,,mare”, din greșeală. 
:
Singurii oameni de la care nu am avut nimic de învățat au fost cei care au ținut cu orice preț să aibă dreptate.Pentru că într-o zi am înțeles că nu din siguranța a ceea ce știu vine încăpățânarea lor absurdă ci dintr-o profundă nesiguranță că ceea ce știu este adevărat.
......................................................................................
Singura eternitate la care putem avea pretenția este memoria celorlalți.
.......................................................................................
Să ai simțul umorului este semn de inteligență, să stăpânești arma ironiei este semn de înțelepciune.
.....................................................................................
Cei mai nefericiți oameni pe care i-am cunoscut eu au fost cei care nu aveau pe cine da vina pentru nefericirea lor.
.......................................................................................
Da, știu! suntem egali prin naștere dar nu identici. Asta va face mai târziu diferența dintre noi.
