Nu, n-am scris despre toamnă
Toamna asta,
Prea multe frunze dragi,
Pe care le știam,
Au ruginit și s-au desprins de fagi
Nici vânturile nu le mai ascult
Copacul vieții pământene
Îmi zgârie cu crengi uscate
Geam cu geam...
Am timp să fiu sau nu mai am?
Mai are rost să plâng
Acum când plouă?
La urma urmei, toamna asta
Nici nu-i nouă,
Este mereu aceeași damă bine,
Care tot vine și iar vine
Nici nu-i pasă.
Că mulți lăstari se frâng
Și-apoi mă lasă.
Se-mbracă în culori incandescente
Să umple dealurile goale
Cu armonii cromatice demente.
