Atunci am avut pentru întâia oară măsura imensității:a lumii și a Universului, dar mai ales am simțit ritmul timpului intrând în fibrilații.
Cu cât am crescut și lumea și Universul s-au redus. Cu cât mi-am explicat mai multe cu atât s-au redus lumile.
Ca eu să cresc ceva a trebuit să se reducă, totul conform unui echilibru ciudat.
Acum spre bătrânețe îmi imaginez iar totul imens și fascinant.
Mă întorc să fiu copil...și pentru prima oară îmi dau seama ce norocoasă sunt să pot fii încă o dată rătăcită dincolo de limitele minții de om crescut ,,mare”, din greșeală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu