Am sa va spun o alta poveste.Despre oameni simpli.Despre oameni sortiti sa-si poarte crucea cu demnitatea si suferinta divina, demne de un mesia.
Mi-am amintit acest episod din adolescenta citind intr-o zi postarea unui prieten (Radu Albota) ,povestea unui muncitor numit Vasile.
Si Vasile si Doina ,fosta mea colega din liceu , ne pot fi oricand lectii de viata.
Eram adolescenti, in prima treapta de liceu.Unii mai dotati , altii mai ,,naturali''.
A fost sa fim printre generatiile in adidas si blugi. A fost sa fim printre rebelii indragostiti de Cenaclul.
In clasa mea era o fata. Se numea Doina Cervenca. Copilul cel mai mare dintr-o familie cu mai multi frati, orfani de tata.
Devenise ,intr-un fel , capul familiei.Saracia lucie, in care traiau, o maturizase nedrept de prematur.
Dupa orele de curs muncea(in locul mamei sale bolnave) ca femeie de servici intr-o scoala.
Pentru a beneficia de ajutoarele din partea statului ,era ,,ajutata'' sa treaca ,clasa dupa clasa , scoala.
Starnea compasiune si teama in acelasi timp.
Nu puteai sa nu te gandesti ca destinul sau viata pot fi si asa.
Intr-o zi, profesoara noastra de limba romana, ia cerut sa spuna o poezie pe care o stie , pentru a justifica oarecum nota de trecere.
Singura poezie pe care o stia era ,,Mistretul cu colti de argint'' a lui Augustin Doinas
S-a ridicat in picioare si cu vocea aproape stinsa de emotie a spus: ,,Mistretul cu colti de argint'' de Mihail Stan.
Mihail Stan fiind actorul care recita poezia lui Doinas la Cenaclul Flacara.
Un hohot incandescent de ras a zguduit sala de curs.
Am fost mustrati.Doina a recitat ,printre lacrimi, poezia lui Doinas.
O stia pe de rost. A primit un 9.
Am urmat noi. Tot restul clasei a primit 2.
Niciunul dintre ,,super'' dotatii, care eram, nu stia versurile in intregime.
A fost una din palmele vietii pe care , eu personal, le-am meritat din plin.
Am invatat ca mintea unui om poate ignora numele unui autor, dar poate trai mai profund si mai adevarat mesajul sufletului sau, decat toti biografii la un loc.
Astazi stiu sigur,ca daca as fi autor,mi-as dori o Doina ,care sa ma invete pe de rost ,in cele mai profunde dintre simtaminte... si sa-mi uite numele pentru totdeauna.
Pentru mult timp mi-a rasunat in timpane vocea ei care soptea dureros de timid:
,,...Dar printu-i raspunse intorcandu-se... Taci!
Da....inteligenta unor persoane cu greutati materiale nu merita subestimata. Un adevar, o realitate.....O poveste adevarata foarte educativa!
RăspundețiȘtergere