Pagini

duminică, 26 decembrie 2021

Ultimul pas

Mi-a mai rămas un pas, un salt, doar unul
De pe pământ spre-un loc în Univers,
Ca un pion ce-şi apără nebunul
Mutând mereu destinul fără sens.
.
Un zbor mai am, o ultimă lansare
De pe o culme-naltă spre un vis,
Cu aripile-ntinse cât o mare,
De la laguna mea spre primul paradis.
.
Și-un portativ cu-o lebădă ce cântă
Aceeaşi notă lungă de final
Un fel de rapsodie încă crudă
Bătută-n armonie de țambal.
.
Doar un cuvănt, discursul cel din urmă
Risipă de elogii și-amintiri,
Un pas, un cânt , o ultimă cutumă...
Și uite-o nouă stea printre luciri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu