Orgoliul a distrus mai multe vieți decât ura și nepăsarea la un loc. Și culmea, dintre toate cel mai mândri suntem tocmai de el.
6
Poveștile acestea pe care eu vi le-am spus vă pot părea triste și melancolice, eu personal nu le văd așa , tristețea nu a fost niciodată leit-motivul experiențelor mele de viață.
În fiecare eu am reușit să găsesc latura profundă, luminoasă și iluminantă, lecția pe care doar cu seriozitate ți-o poți însuși. Încercați să le vedeți și voi așa și totul va căpata nuanța unei povești pur și simplu.
Probabil că așa a fost creată natura umană, ca noi să învățăm mult mai mult din suferințe decât din fericiri. Totul este să ști cum să îți asumi învățăturile fără ați asuma suferințele celorlalți și fără a împărți în mod egoist suferințele tale altora ținând pentru tine neprețuita lecție de viață , ca pe o contravaloare.
*
Păsările îți cantau ultimile triluri inainte de a-si incepe calatoria spre locuri mai primitoare. Pareau sa insemne spatiul si aerul din preajma cuiburilor ,pentru a le regasi cu usurinta in primavara urmatoare.
Cantecele nu mai erau vesele si incondeiate maiastru ci fugare si intrerupte de altele . O incrucisare ca de focuri automate trase la intamplare in aer, intre un fel de chemari disperate si doine jelite in mare graba , o graba facand parte din insasi ritualul de supravietuire .
Erau acestea momentele cand intelegeam ca armonia naturii sta in a-i accepta regulile si jocul.
Atata drum , atata osteneala pentru a gasi undeva o casa mai calda ,ca apoi totul sa fie iertat si sa se reintoarca acasa.De fapt acolo unde pentru noi cei care le insotisem pentru o vara era casa lor.
Uneori ma gandeam cum ar fi daca noi oamenii care impartim o vara pe an prezenta pasarilor in locul nostru ne-am cunoaste cu cei care impart cu ele cealalta vara a anului.
Cat din prezenta si suletul lor ne-ar face asemanatori?!
Vreau sa leg acest anotimp de un altul, cand reintoarcerea la viata incepe cu a ierta vitregiile anotimpului care te-au alungat departe de tot ce cladisesi, cand iti intinzi din nou aripile si trilul ca sa reincepi, curat si viu, sa recladesti, sa o iei de la capat.
*
Este despre iertare ca veau sa va vorbesc astazi ,dar mai ales despre un timp al iertarilor.Eu
am invatat de la tot ce a creat natura ca iertarea adevarata nu poate veni decat instantaneu cu fapta de iertat si numai din suflet.Ceea ce nu reusesti sa ierti la timp, vor fi resturile care iti vor intina constiinta si sufletul tot restul vietii.O moara a carei pietre vor fi ura si razbunarea si care te vor macina incet, incet, pana la a nu te mai putea ierta tu pe tine insuti.
In credinta ortodoxa se practica iertarea intre pacatosi inainte de a primi sfanta impartasanie, mai ales in saptamana luminata de dinaintea sfintelor sarbatori ale invierii Domnului Isus.
Lumea are datoria morala sa-si ceara iertare celor apropiati inainte de a primi binecuvantarea si sfanta impartasanie.
Cati o fac din suflet?! Cati incearca sa pacaleasca divinitatea rostind falsul ,, iarta-ma!'' fara a simti o secunda adevarata nevoie de a-ti purifica sufletul astfel?!
Poate ca nici nu conteaza prea mult. La urma urmei sa nu poti ierta un an intreg ca sa ai ce ierta o data pe an nu mi se pare nici crestinesc si nici purificator.
Pentru mine cel mai mare pacat omenesc in fata lui Dumnezeu este falsitatea. Falsitatea de a te numi crestin cand tu nu poti nici iubi nici ierta pe seamanul tau, falsitatea de a te autoabsolvi de pacate ,doar pentru ca ai intrat de zeci de ori in asa zisa casa a Domnului mai des decat altii ,ca mai apoi sa-ti continui linistit pacatuirea cea de toate zilele ,dar mai presus de toate falsitatea de a crede ca poti cumpara mantuirea, cu un gest , cu o moneda, cu un ,,iarta-ma'' aruncat de nevoie cuiva.
Casa Domnului este in sufletul tau , iertarea si binecuvantarea sunt acolo , adanc inchise si uitate , dincolo de ferestre mereu opace si murdare ale casei acelea sfinte, pe care egoismul si neputinta de a simti binele , pe care lipsa convingerii si a bunatatii te impedica sa le cureti, ca sa lasi razele de lumina divina sa patrunda prin ele.
*
Probabil este un leit-motiv si exista in fiecare sat macar o lupta, veche decand lumea, intre familii.
Un fel de marturie stinsa a incropirii acelei asezari ,dupa regulile istorice ale dobandirii unui loc prin lupte si jertfe .
Un astfel de razboi am cunoscut si eu.Desi cu trecerea anilor luptele isi pierdusera din savoarea legendara ,desi incaierarile erau tot mai rare si lipsite de urmari sangeroase, acea lupta ,inceputa nu se stie cand ,mai aduna lumea in tabere , unii fara sa aiba habar de ce stau de o anumita parte a baricadei, altii transportandu-si propriile neimpliniri razboinice intr-o lupta straina.
Pentru mine era mai mult decat evident ca omul are nevoie de un singur motiv , chiar fara sa-i inteleaga rostul , pentru a-si consuma pornirea de a dobandi totul prin lupta.
S-au gasit nenumarati impaciuitori de ocazie ,si dintr-o tabara si dintr-alta, s-a apelat la biserica pentru a negocia acel conflict secular.Zadarnic.
Am intrebat o data un cunoscut al uneia dintre familii de unde plecase acel razboi, mi-a raspuns ca nimeni nu-si mai aduce aminte , era ceva foarte vechi, cand una dintre fiicele uneia dintre familii se casatorise cu un fiu al celeilate, dusese o zestre frumoasa dar fusese pacalita si dupa ce a cedat cu acte totul familiei sotului a fost trimisa acasa si umilita pentru faptul de a nu putea avea copii.
Femeia s-a aruncat in apele involburate ale raului din sat intr-o primavara. Familia ei a cerut autopsia , la autopsie s-a constatat ca era insarcinata in doua luni.
Una dintre acele tragedii in care cei mai slabi platesc pentru ambitiile celor mai puternici, de a-si apara cu orice riscuri,,crestineasca'' onoare.
Nenorocirile incercasera ambele familii. Case arse, copii bonavi, bani pieduti in afaceri paguboase. Cu toate acestea nciunul nu gasea puterea si curajul de a cere iertare.
Se anunta un Paste ploios si rece. Mugurii arinilor ramasera impietriti facand eforturi sa erupa. Ploile topisera zapezile de pe munti si fragmentasera blocurile de ghiata de pe rauri ,facandu-le sa creasca in mod amenintator.
Era saptaman luminata. Lumea risca trecand podetele subrede pentru a merge la biserica din sat.
Printre tinerii care infruntau vitregiile naturii se aflau si copiii celor doua familii. O fata si un baiat. Tinerii incercasera sa puna capat acelei lupte absurde si inutile cu iubirea lor.
Fusesera pedepsiti, indepartati, ba chiar pe fata o trimisesera sa termine scoala generala la Cluj.I-au tinut despartiti asa pentru multi ani.
Dar venise vacanta de primavara. Amandoi erau studenti.
Trecusera podetul impreuna ,doar ca se abatusera din drumul catre biserica pentru a-si povesti cateceva din viata. Pentru a se feri de ochii spionilor, piese de altfel cheie in orice razboi, se retrasesera pe malul raului, mascati de cativa arini.
Cineva insa ii zari si dadu fuga cu vestea la una dintre familii. Altcineva ii instinta pe cei doi ca sunt cautati si ca parintii fetei sunt foarte iritati amenintand cu moartea.
S-ar fi putut desparti atunci, aveau timp suficient sa plece pe drumuri diferite si sa ajunga la biserica.Nu au facut-o. Ceva ii tinea pe loc.Incercau cu o ultima disperare sa apere ceea ce ei simteau pur si adevarat.
Pentru a evita o infruntare directa si probabil deloc ortodoxa ,se afundara mai mult in paduricea de arini de pe malul raului .
In incercarea lor de a se ascunde cat mai aproape de rau ,unde frunzele arinilor erau cat de cat mai dese, se apropiasera prea mult de buza malului.
I-au cautat o noapte intreaga. Spre zorii zilei, tinandu-se de mana pluteau la cateva sute de metri distanta de locul unde cazusera.
Afara nu mai ploua.Iesise soarele si raul se intorcea incet, incet la matca.
Si-au cerut in sfarsit iertare.Cei prezenti spun ca isi sarutau mainile reciproc.
Era prea traziu.Nu mai era nimic de iertat .Timpul iertarilor trecuse demult si viata nu i-a iertat asa cum ei nu au iertat niciodata in viata.
I-au ingropat alaturi.Familiile lor isi gasisera pacea. Acum puteau sta alaturi.
Isi gasisera pacea...probabil iertarea niciodata.Au invatat sa ceara iertare cand ei nu se mai puteau ierta.
Multi isi amintesc vuietul raului din acea noapte.Un urlet trist si jalnic al naturii.
Un fel de dojana pentru jertfa pe care el trebuia sa o inghita ca omul sa inteleaga ca fara iertare nu exista pace ,nici in sulfet nici in afara lui.O pace fara iertare este doar amanarea unei lupte ,pe mai taziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu